Oficialii ministerului Sănătății: „Un pacient nu ar trebui să plătească absolut nimic atunci când e internat în spital, pentru că legea îi dă posibilitatea” – VIDEO

Publicat: 10/10/2013, 22:19
Actualizat: 29/07/2014, 19:19

„Un pacient nu ar trebui să plătească absolut nimic atunci când e internat în spital, pentru că legea îi dă posibilitatea în momentul acesta să îi fie acoperite absolut toate cheltuielile necesare pe parcursul spitalizării”. Afirmația îi aparține lui Adrian Pană, secretar de stat la ministerul Sănătății, care a vorbit la Gândul LIVE despre drepturile și obligațiile pe care le are un român atunci când devine pacient.

Oficialul din Sănătate a discutat despre noul proiect al instituției pe care o reprezintă: pachetul de servicii medicale de bază. „În momentul de față nu există o listă concretă de servicii medicale în care să se precizeze cât mai precis serviciile la care o persoană are accesul sau nu. Avem o listă negativă care conține în jur de 20 de servicii medicale (nr. printre care se numără operațiile estetice), care nu sunt acoperite de pachetul de servicii. În rest, în mod teoretic, avem dreptul la orice”, a declarat Adrian Pană, care a precizat că, în practică, mulți pacienți se plâng că nu beneficiază nici măcar de un set de analize, dacă nu se duc în primele zile ale lunii.

Secretarul de stat a mai vorbit și despre principalele obiective pe care le are ministerul Sănătății odată cu intrarea în vigoare a pachetului de bază. „Ministerul își dorește să ofere pacienților serviciile pe care și le poate permite. La modul la care este construit în prezent pachetul de servicii medicale de bază CNAS-ul ar trebui să aibă sufieciente lichidități în așa fel încât să nu existe niciun fel de problemă pentru analizele pe care dorim să le facem”, a mai spus reprezentantul de la Ministerul Sănătății.

Adrian Pană a mai spus în cadrul emisiunii că, în ultimii ani, spitalele cheltuiesc tot mai mult, deși numărul serviciilor medicale nu a crescut și nici pentru că tehnologia ar fi invadat unitățile sanitare din România. „Un consult în ambulatoriu astăzi costă în jur de 17 lei. În momentul de față sunt foarte puțini medici care acceptă să facă un contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca să primească 17 lei pentru un consult. În aceste condiții, pacientul ajunge în spital, i se face o spitalizare de zi, unde i se oferă consultația respectivă și, eventual, un set de analize. Spitalul primește în jur de 300 de lei, când în realitate serviciile prestate de spital costă în jur de 50 de lei. De ce să nu plătesc acei 50 de lei în ambulatoriu. Este un preț decent acceptat de specialist”, a mai spus oficialul din Sănătate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?